joi, 3 iunie 2010

O carte minunată

Am avut prilejul de a citi zilele trecute o carte superbă, scrisă de doi erudiţi arădeni, Mihai Motoarcă şi Antoniu Martin, având titlul "Masonerie şi spiritualitate" (Ed. Gutenberg Univers, 2005, Arad). Într-un stil alert şi aducând numeroase informaţii - multe dintre ele inedite pentru cititorii români - această micuţă capodoperă reuşeşte să acopere un gol imens din literatura consacrată fenomenului masonic, schiţând istoria reală a francmasoneriei universale şi punând în valoare latura iniţiatică, spirituală, ezoterică, a acesteia.
Cartea celor doi autori poate sta cu fruntea sus alături de "Franc-masoneria, o cale de evoluţie spirituală" - autor Remi Boyer (Ed. Nestor, Bucureşti, 2008) sau de "Marele secret masonic" - de Louis Oresve (Ed. Lucman, 2010), într-un loc dedicat literaturii masonice adevărate, care face diferenţa între lucrările pline de senzaţional ieftin, ce abundă, astăzi, din păcate, în mai toate librăriile.
Ar fi poate nevoie de reeditarea acestei cărţi, într-un tiraj satisfăcător, la o editură bucureşteană, pentru a-i da şansa afirmării pe care o merită din plin.

marți, 1 iunie 2010

Conferinţa C.I.S.C.E. din luna Iunie şi programul pentru lunile viitoare

Al treilea sezon de conferinţe organizate sub egida Centrului nostru se apropie de sfârşit. Ultima manifestare de acest gen va avea loc sâmbătă, 26 iunie, de la orele 14.00, ca deobicei, în sala "I.C.Brătianu" din str. Biserica Amzei nr.5-9. Conferenţiari vor fi celebrii scriitori britanici Lynn Picknett şi Clive Prince, autori a numeroase best-seller-uri traduse şi publicate în toată lumea, inclusiv la noi, de Editura RAO: Măştile lui Hristos, Misterul Sionului, Misterul Templierilor, Giulgiul din Torini, Conspiraţia Stargate, etc.
Tema conferinţei va fi "Misterele Ordinului Templier".
Totodată, la cererea publicului, vă informăm că primele două conferinţe din toamnă vor fi susţinute de istoricul şi ezoteriologul Henrik Bogdan, de la Universitatea din Goteborg (Suedia), care va vorbi despre Aleister Crowley, la sfârşitul lunii septembrie, pentru ca în octombrie să fie rândul scriitorului şi ocultistului italian Pietro Turchetti să ne expună câteva principii hermetice şi alchimice ale Martinismului, într-o conferinţă ce poartă incitantul titlu "Eu nu sunt Eu".
Vă aşteptăm cu drag !